Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 18 iunie 2011

A trai doar cu lumina divina

Fenomenul Inedia – a trăi doar cu lumină divină

Postul complet a fost considerat în toate tradiţiile spirituale drept o modalitate foarte puternică de purificare a corpului sau a minţii. Există însă o categorie de fiinţe spirituale care au dus practica postului la perfecţiune: nu au mai mâncat nimic timp de ani de zile. Care este secretul acestei puteri paranormale veţi afla în cele ce urmează.
Fenomenul Inedia este explicat în Dicţionarul Scepticului (Dicționarul scepticului (engleză The Skeptic's Dictionary) este o colecție de eseuri sceptice și de referințe scrise de Robert Todd Carroll, publicată pe site-ul său skepdic.com și într-o carte tipărită, una dintre cele mai complete ghiduri de informații sceptice, pe teme pseudoștiințifice, paranormale, oculte și altele. Carroll afirmă că această carte nu este menită să prezinte o viziune echilibrată pe teme oculte - dimpotrivă ea este destinată să fie o mică contrapondere contra literaturii oculte și paranormale foarte voluminoasă.) drept capacitatea de a trăi şi desfăşura o activitate normală pe timp nedefinit, în absenţa oricărei forme cunoscute de alimentaţie. Cuvântul „inedia” provine de la cuvântul latinesc ce înseamnă „fără hrană”. Acest fenomen mai este cunoscut şi sub numele de „respiraţionism”, prin analogie cu vegetarianismul, adică a te hrăni numai prin intermediul respiraţiei.
Inedia este un fenomen asociat misticismului şi credinţei în Dumnezeu. Istoria consemnează cazurile a numeroşi sfinţi creştini care au renunţat complet la hrană pe perioadă de mai multe zile, fără ca aceasta să le altereze starea de sănătate şi vitalitate. Printre aceştia îi menţionăm pe sfânta Caterina din Siena, sfânta Lydwine din Schiedam, preafericita Elisabeth Achler din Reute (15 ani fără hrană), sfântul Nicholas de Flüe (20 de ani fără hrană), considerat drept patronul spiritual al Elveţiei, Louise Lateau (14 ani fără hrană), Therese Neumann (39 de ani fără hrană). În cazurile acestora, cel mai adesea fenomenul Inedia era însoţit şi de cel al stigmatelor lui Iisus, care le apăreau de obicei vinerea sau în Săptămâna Patimilor.
Pentru cazurile din secolul XX, oamenii bisericii şi medicii au întreprins cercetări şi verificări amănunţite, ba chiar supravegheri ale subiecţilor pe perioade îndelungate, pentru a se convinge de autenticitatea fenomenului şi pentru a elimina orice posibilitate de fraudă.
Unul din cele mai cunoscute cazuri de fenomen Inedia din secolul trecut este cel al lui Therese Neumann, care prezenta totodată şi fenomenul stigmatelor. Ea a constituit subiectul a numeroase verificări medicale, care au confirmat de fiecare dată autenticitatea fenomenului. Astfel, un raport medical din 1927 arată că, în timpul unei supravegheri severe care a durat 15 zile, interval în care Therese nu a mâncat şi nu a băut nimic, greutatea sa corporală a variat astfel: 55 kg în prima zi, 51 kg în a patra zi, 54 kg în a opta zi, 52,5 kg în a unsprezecea a zi şi din nou 55 kg în a cincisprezecea zi.
Sfânta Therese Neumann nu s-a hrănit 39 de ani
În călătoria sa prin Europa, spre India, în anul 1935, marele yoghin Paramahamsa Yogananda a întâlnit-o pe sfânta catolică Therese Neumann. El povesteşte această întâlnire într-un capitol din cartea sa „Autobiografia unui yoghin”:
„Cu mulţi ani înainte citisem un reportaj uimitor despre ea, care se poate rezuma astfel:
1. Therese, născută în 1892 şi rănită într-un accident, la vârsta de 20 de ani, a orbit şi a paralizat.
2. Şi-a recăpătat vederea în mod miraculos în 1923, rugându-se sfintei Therese de Lisieux. Mai târziu picioarele Theresei Neumann s-au vindecat instantaneu, datorită credinţei ei în Dumnezeu.
3. Începând din 1923, Therese a renunţat să mănânce şi să bea, cu excepţia unei cuminecături pe care o ia zilnic.
4. În 1926 i-au apărut stigmatele sacre ale lui Iisus pe cap, pe piept, la mâini şi la picioare. La început în fiecare vineri, iar după al doilea război mondial – doar în anumite zile sfinte ale anului, ea trecea prin suferinţele Patimilor lui Iisus.
5. Deşi nu vorbeşte decât dialectul german al satului ei, în timpul transelor de vineri Therese pronunţă fraze într-o limbă necunoscută în care erudiţii au recunoscut vechea limbă aramaică. În anumite perioade ale viziunilor ei, ea vorbeşte greaca sau ebraica.
6. Cu autorizarea bisericii, Therese a fost supusă de mai multe ori unui control ştiinţific riguros. Dr. Fritz Gerlich, directorul unui ziar protestant german, s-a dus la Konnersreuth pentru a «demasca frauda catolică», dar la întoarcerea sa el a descris cu devotament viaţa sfintei”.
Iată dialogul dintre Yogananda şi Therese Neumann:
- Nu mâncaţi absolut nimic?
Voiam să aud răspunsul din propria ei gură.
- Nimic, cu excepţia unei cuminecături sfinţite, la ora 6 în fiecare dimineaţă.
- Ce dimensiune are?
- Subţire ca o foaie de hârtie şi de mărimea unei monezi mici.
Ea adaugă:
- O iau din motive confesionale: dacă ea nu e binecuvântată, nu o pot înghiţi!
- Desigur că nu aţi trăit 12 ani numai cu aceasta!
- Eu trăiesc cu lumina lui Dumnezeu.
Cât de simplu şi einsteinian era răspunsul ei!
- Văd că dumneavoastră ştiţi că energia eterului, a soarelui şi a aerului vă pătrunde în corp.
Faţa ei a fost iluminată de un surâs:
- Sunt fericită să văd că înţelegeţi cum trăiesc.
- Viaţa dumneavoastră sfântă este o dovadă zilnică a acestui adevăr enunţat de Iisus: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.”
Din nou explicaţia mea a bucurat-o foarte tare:
- Adevărat. Unul din motivele pentru care eu mă aflu pe pământ este pentru a demonstra că omul poate trăi cu lumina divină şi nu numai cu hrană.
Therese Neumann a murit la 18 septembrie 1962, la Konnersreuth.
Yoghina Giri Bala nu a mâncat 50 de ani
În aceeaşi carte, „Autobigrafia unui yoghin”, Yogananda descrie întâlnirea sa cu o altă sfântă, de data aceasta hindusă, care s-a abţinut de la a mânca vreme de mai bine de 50 de ani. Ea impresiona plăcut prin modestia şi umilinţa sa. „Ochii îi străluceau ca jarul, faţa ei blândă şi binevoitoare sugera realizarea divină şi detaşarea totală de bunurile acestei lumi.” Întrebată de Yogananda de ce a ales să nu mai mănânce, ea a povestit cu simplitate evenimentele care au condus-o la o veritabilă transformare lăuntrică şi chiar la conştientizarea menirii ei spirituale.
„M-am născut în acest ţinut împădurit. Copilăria mea nu a avut nimic remarcabil, cu excepţia faptului că aveam o poftă nepotolită de mâncare. Am fost logodită de foarte tânără. (…) N-aveam decât 12 ani când am intrat în familia soţului meu la Nawabganj. Soacra mea îşi bătea joc zi şi noapte de lăcomia mea. Era atât de penibil să îndur ironiile ei încât, la un moment dat, voinţa mea s-a trezit. Într-o dimineaţă, reproşurile ei au fost deosebit de crude.
«Îţi voi dovedi, am zis eu, că nu mă voi mai atinge de mâncare cât voi trăi!»
Soacra mea a râs dispreţuitoare:
«Cum ai putea să trăieşti o viaţă fără să mănânci nimic, când îţi este imposibil să trăieşti o zi fără să te îndopi cu mâncare?»
N-aveam răspuns la această replică! Totuşi hotărârea mea era definitivă. M-am retras într-un colţ singuratic pentru a-L ruga pe Dumnezeu.
«Doamne, mă rugam eu, binevoieşte să-mi trimiţi un Ghid spiritual care să mă înveţe să trăiesc cu lumina ta, şi nu cu hrană! »”
Am intrat într-o stare de extaz divin. Condusă de o mână invizibilă, m-am dus la templu de la Nawabganj, pe malul Gangelui.
Soarele matinal îmbrăca fluviul auriu; m-am purificat în apele sfinte, ca pentru o iniţiere. Cu hainele ude tocmai părăseam malul când, deodată, Ghidul meu spiritual a apărut într-o lumină orbitoare.
- Fetiţo, mi-a zis el cu o voce plină de compasiune, eu sunt Ghidul spiritual pe care Dumnezeu ţi l-a trimis ca răspuns la rugile tale fierbinţi, înduioşat de caracterul lor neobişnuit! De azi înainte, tu vei trăi cu lumină astrală, iar toţi atomii corpului tău se vor hrăni din curentul infinit de PRANA (energia universală).
Templul era pustiu şi totuşi Ghidul meu spiritual ne-a înconjurat cu o aură protectoare pentru a nu ne surprinde nimeni. El m-a iniţiat într-o tehnică YOGA care eliberează corpul de nevoia de a absorbi alimente terestre grosiere. Tehnica include utilizarea unei anumite MANTRA (un cuvânt ce corespunde unui sunet subtil de rezonanţă) şi exerciţii de respiraţie mai complicate decât cele care se fac de obicei. Nici medicamente, nici magie – nimic altceva decât Kriya Yoga.”
Întrebată de Yogananda la ce crede ea că foloseşte să fie singura care nu se hrăneşte dacă nu poate revela secretul şi altora, Giri Bala i-a răspuns cu aceeaşi simplitate: „că în acestă reîncarnare trebuia să dovedească omenirii că omul este spirit. Iar pentru a progresa pe calea care duce la Dumnezeu, omul trebuie sa învețe să trăiască cu Lumină Divină, nu doar cu mâncare!”
Explicaţii ale fenomenului Inedia
În cazul belgienei Louisei Lateau (1850-1883), căreia îi apăreau stigmate, raportul medicului arată neputinţa ştiinţei de a explica, la acea vreme, acest fenomen neobişnuit. „Louise Lateau pierde în fiecare vineri o cantitate de sânge (datorită fenomenului stigmatelor. Gazele expirate conţin apă şi dioxid de carbon. Greutatea ei nu s-a modificat considerabil de când se află sub observaţie, deci ea arde carbon pe care nu-l preia din corpul său. De unde îl obţine? Fiziologia ar răspunde: ea mănâncă. Şi totuşi, abţinerea ei de la hrană şi de la lichide contravine acestor legi fiziologice… Este evident că ea nu se supune acestor legi.”
Unii autori au explicat Inedia printr-o condensare energetică, adică de transformare a energiei existente în mediul înconjurător, a energiei vehiculate de aerul respirat, în materie. Se ştie la ora actuală că şi substanţa fizică este, în ultimă instanţă, lumină sau energie condensată.
Tradiţiile spirituale orientale consideră că funcţiile corpului fizic sunt asigurate de energia vitală, numită PRANA la indieni şi Qi la chinezi. Aceasta poate fi preluată în organism indirect, prin intermediul hranei asimilate, sau direct din Macrocosmos, de exemplu prin intermediul respiraţiei. Centrii subtili de forţă cunoscuţi în sistemul milenar YOGA sunt nişte sui-generis rezonatori prin care ne putem reîncărca organismul cu energie modulată pe diverse frecvenţe. Lumina soarelui se consideră că este un generator de PRANA şi de aici ideea indianului Hira Ratan Manek de a se „hrăni” privind soarele la răsărit şi la asfinţit.
Însă cea mai generală explicaţie a fenomenului o putem găsi în cartea doctorului Lindlahr, scrisă în 1914 – „Terapii naturale – Dietetică, vol. III”: „În concepţia noastră viaţa este generată de forţa tuturor forţelor ce provine din Sursa centrală a întregii puteri creatoare. Această forţă care pătrunde, încălzeşte şi animă întreaga creaţie este expresia Voinţei Divine, a Logosului creator, Cuvântul lui Dumnezeu. Soarele nostru este doar una din milioanele de staţii de distribuţie a acestei energii divine care pune în mişcare vortexurile energetice, corpusculii electrici şi ionii ce alcătuiesc atomii materiali.
Această energie inteligentă are o singură sursă – Sursa întregii vieţi şi a voinţei creatoare din univers. Din această perspectivă, materia, în loc să apară drept sursă a  întregii vieţi şi a complicatelor ei fenomene mentale şi psihice, nu este decât o expresie a Forţei Vieţii, ea însăşi manifestare a Inteligenţei Creatoare pe care unii o numesc Dumnezeu, alţii – Natură, Spirit, BRAHMA, PRANA etc., fiecare după înţelegerea sa.
Această Inteligenţă şi Putere Supremă acţionează în fiecare atom, moleculă sau celulă a corpului uman şi este adevăratul vindecător, care permite procesul de reparare, de vindecare şi de restabilire.
Tot ceea ce poate face medicul este să îndepărteze obstacolele din faţa acestei Forţe, pentru a-i permite să se manifeste plenar.
Această energie a vieţii este sursa tuturor energiilor – din care derivă toate celelalte forme de energie. Ea este independentă de corpul fizic, de hrană şi de băutură, tot aşa cum curentul electric nu depinde de bec şi nici de filamentul prin care se manifestă ca lumină şi căldură
.”

miercuri, 8 iunie 2011

Eliberarea emotionala

Il voi cita pe Dr. Edward Bach, autorul cartii “Terapia prin flori”, 2008, Ed. Herald: “Toate bolile au ca origine dezechilibre sufletesti si/sau spirituale rezultate din situarea pe pozitii conflictuale a mintii si inimii”. Mai departe, dezechilibrele se reflecta din planul sufletesc spre planurile psiho-mental, emotional-energetic, fizic.
Cancerul reprezinta o refulare adanca a energiei fundamentale a vietii datorata resentimentelor sau urii inconstiente, maniei introvertite, neputintei de a ierta. Persoana nu vrea de fapt sa se ierte, alimenteaza suferinte din trecut si neaga energia fundamentala a vietii. Viata este unitate. Insa celula canceroasa isi afirma individualitatea, separarea, prin faptul ca ii lipseşte conştienta unei Unităţi mai mari şi mai cuprinzătoare.
           Celula canceroasa este o celula rebela. Prolifereaza necontrolat, egoist, cu riscul de a ucide gazda. In drumul spre exprimare libera rupe orice stavile. S-a saturat de refulari. Cand pragul e depasit, atunci nu mai tine cont de reguli. Renunta la metabolismul aerob si trece pe cel anaerob.
           Viktor Schauberger sustinea ca regularizarea cursurilor de apa este o cauza a cancerului. Cand apa e "imblanzita", energia ei fundamentala este negata si atunci moare.
            Chiar daca in continuare urmeaza o enumerare de terapii si remedii, acestea sunt doar adjuvante, ele singure nu vor da rezultatul scontat decat daca in fiinta pacientului se produce un declic, o constientizare profunda a sensului vietii, o renuntare la vechile judecati, la vechile tipare, posibila doar intr-un mediu familiar pozitiv.
            Citat din Anita Moorjani-"Am murit si m-am descoperit pe Mine insami":
"Vindecarea mea s-a produs tocmai datorita absentei oricarei convingeri. In clipa in care am renuntat complet la dorinta de a ramane in viata, am experimentat moartea, dar cu aceasta ocazie am inteles ca nu imi sunase inca ceasul sa plec.
Noi devenim atotputernici numai atunci cand ne acordam permisiunea de a fi ceea ce doreste Universul sa fim. Cu alte cuvinte, noi devenim atotputernici numai atunci cand cooperam cu viata, nu atunci cand ne impotrivim ei.
Raspunsul este mai simplu decat pare si este unul dintre cele mai bine pastrate secrete ale epocii noastre: iubirea de sine.
Personal, am inteles cu claritate acest lucru in timpul experientei in apropierea mortii, cand am realizat ca a fi eu insami inseamna a fi iubire.
Aceasta a fost marea lectie care mi-a salvat viata. Egoismul nu se naste din prea multa iubire de sine, ci din absenta acesteia, ceea ce conduce la insecuritate, judecata si conditionare. Pentru a iubi pe cineva neconditionat, noi trebuie sa incepem prin a ne iubi in acest fel pe noi insine, caci nu putem oferi altcuiva ceea ce nu avem.
Intelegerea faptului ca eu sunt iubire neconditionata a fost cea mai importanta lectie pe care am invatat-o in aceasta viata. Ea mi-a permis sa ma eliberez de orice teama, si astfel sa-mi salvez viata."
            "Eu nu cred ca remediile pentru aceste cazuri (de cancer) au ceva de-a face cu medicina, caci oamenii de stiinta nu stiu unde sa caute. Ei studiaza exclusiv simptomele, nu si cauzele, dupa care creeaza medicamente cu care mascheaza acele simptome. Am ajuns sa ma intreb chiar daca nu este mai usor sa faci bani vanzand medicamente decat sa ii ajuti pe oameni sa creada in maretia lor divina! Personal, cred ca boala mea a fost o criza de identitate, fiind maniera corpului meu de a-mi spune ca sufletul meu sufera din cauza pierderii identitatii sale reale. Daca mi-as fi recunoscut de la bun inceput adevarul interior, nu m-as fi imbolnavit niciodata de cancer!"

luni, 9 mai 2011

Instrumentele practicatului - Cristalele tahionizate

Consideram ca informatiile furnizate vor juca un rol important in transformare, atat la nivel personal, cat si planetar.
                                   Barele TLC
 
            Barele TLC sunt cristale tahionizate de cuart cu cel mai intens efect de echilibrare dintre toate instrumentele tahionizate. Utilizarea lor cere cunostinte corespunzatoare, comunicate in intreaga lume prin TACHYON PRACTITIONER TRAINING.
          Aceste cristale de cuart sunt crescute in laboratoare specializate. Grosimea si puritatea acestor cristale nu poate fi atinsa in mod normal de nici un cristal de cuart care creste natural.
Acestea din urma au nevoie de aproximativ 60 de milioane de ani in grotele lor din interiorul pamantului, pentru a ajunge la marimea corespunzatoare si sunt obiectul unor influente perturbatoare. In plus, cresterea exploziva a cererii generale pentru cristale, peste tot in lume, duce la o exploatare intensiva a cuartului natural.       
Barele TLC cresc neperturbate in laboratoarele sus amintite in 10-16 zile. Daca conditiile pentru aceasta crestere au fost controlate excelent, rezultatele sunt aceste cristale de cuart autentice, de cea mai inalta calitate si puritate. Datorita costurilor mari de fabricare si pentru a pastra pretul barelor TLC tahionizate cat mai jos posibil, ele nu sunt oferite spre vanzare in comert. In plus, numai cei care au urmat integral TACHYON PRACTITIONER TRAINING le pot achizitiona:
Preturile produselor THW Combo:
TLC Bars mate: 660 USD
TLC Bars slefuite: 852 USD
TLC Bars mici: 306 USD
TLC Bars pentru masaj: 1110 USD
TP-1000: 615 USD.
Aceasta inseamna ca sunt scoase din orice alt context de business. 
Pentru a intelege eficacitatea fascinanta a acestor instrumente, va invitam sa ne urmati in lumea stiintei, mai exact, in lumea sistemelor vii.

Cunostintele de baza: Evolutia sistemelor vii

            Una din caracteristicile de baza ale oricarui sistem viu este deschiderea sa.
Aceasta este esenta cercetarilor facute de omul de stiinta rus ILIJA PRIGOGINE, care a legat cunostintele din biologie cu cele din cercetarile haosului, aducand la lumina secretele vietii.
Fie ca acestea se refera la o fiinta umana, la o colonie de termite, la culturi de bacterii, la o companie sau structuri apartinand unui stat, la biosfera pamantului nostru, toate sistemele in plin proces de dezvoltare sunt deschise si depun un efort constant pentru a pastra in echilibru procesele de absorbtie si de pierdere a energiei.
Oprirea acestei dinamici in orice punct al ei este echivalenta cu inceputul distrugerii si/sau mortii sistemului corespunzator. Numai cu aceasta intelegere PRIGOGINE n-ar fi fost capabil sa-si convinga colegii, oameni de stiinta, sa-i acorde PREMIUL NOBEL. Pentru credibilitatea sa, acesta a patruns adanc in dinamica  acestei stari de neechilibru sau evolutie. Drept rezultat, a scos la lumina corelatiile care ne pot revolutiona radical ideile referitoare la modul de functionare al vietii.
 
         Cele mai importante intrebari au fost:
        -Ce se intampla, in mod exact, cu un sistem care isi pierde echilibrul?
        -Ce se intampla atunci cand devine subiectul unor perturbari mai mari decat poate procesa sau elimina?
        -Ce se intampla atunci cand elimina mai mult decat este aprovizionat?
        -Ce a dezvoltat forta vietii pentru a rezista unor astfel de situatii de criza?
        -Cum functioneaza jocul haosului si al ordinii?
        Modelul universal de baza dupa care fiecare sistem reactioneaza, daca nu mai poate compensa dezechilibrul, este deteriorarea temporara a ordinii existente in haos.
PRIGOGINE a numit aceasta deteriorare PUNCTUL DE BIFURCARE, deoarece a descoperit ca sistemele deteriorate fie se organizeaza intr-un sisterm cu ordine mai inalta, fie se organizeaza intr-unul cu ordine mai scazuta. Acestea sunt singurele posibilitati accesibile. In acord cu contextul teoretic din acea perioada, lui Prigogine, ca si cercetator al haosului, nu i-a fost cu putinta sa descopere o lege care sa decida in care directie sa se indrepte sistemul.
Asa ca, a numit ceea ce se intampla acolo coincidenta.
Azi cunoastem ca rezonanta sistemului viu cu anumite nivele de ordine sau entropie, mai inalte sau mai joase, ii decide soarta dupa PUNCTUL DE BIFURCARE.
In modelul nostru, al Campurilor Energetice Subtile de Organizare (CESO), aceasta inseamna ca daca CESO superordonat este puternic si functioneaza optim, el trage sistemul viu deteriorat intr-un nivel de ordine mai inalt. Daca este epuizat energetic, aceasta inseamna o mai mare deteriorare sau distrugere a sistemului viu. Iata un exemplu practic pentru a clarifica aceste procese.
              Ficatul, ca exemplu al dinamicii mai sus descrise, lucreaza ca un sistem deschis.     
             Aceasta inseamna ca el absoarbe substantele, le proceseaza conform programarii sale si returneaza rezultatele muncii sale. De exemplu, raspunsul la o aprovizionare cu toxine dintr-o mancare care contine alcool, iebicide si pesticide, trebuie sa fie un efort metabolic marit. Fara a cauza dezordine in restul organismului, ficatul poate suporta, un anumit nivel al acestor toxine. Totusi, aceasta este cu pretul diminuarii altor abilitati proprii. Odata ce limita tolerabila a fost atinsa, ficatul literalmente se deterioreaza in momentul numit BIFURCARE (PUNCT DE RAMIFICARE). Campul energetic ordonat, care a fost epuizat de frecventele surselor perturbatoare, nu-si mai poate implini sarcinile de coordonare, nu mai sustine un metabolism omogen, si in cele din urma, nu mai poate nici garanta unitatea celulelor la nivelul natural de functionare.
            Daca starea campului energetic subtil de organizare a intregului corp este la un nivel scazut de organizare, cu alte cuvinte cu entropie mare, campul energetic subtil de organizare a ficatului va evolua acum pe un nivel de ordine mai scazut decat inainte de bifurcare. Un exemplu al acestei situatii ar putea fi un ficat mai gras sau chiar mai haotic, ciroza sau cancer la ficat. In situatia opusa, contactul cu energia tahionica ordonatoare conduce la o intarire a campului energetic subtil de organizare a ficatului. Acesta din urma imediat incepe sa-si indeplineasca functiile la parametri optimi. Aceasta functionare duce la BIFURCAREA catre un nivel de ordine mai inalt. Chiar si atunci cand experimentam cursul bolii in mod continuu, dinamica interioara progreseaza intotdeauna in salturi! In acest fel are loc si orice proces de vindecare. Calea de iesire dintr-o boala prin accederea la nivele de sanatate mai inalte are loc prin intermediul BIFURCARII, pe calea familiara a crizelor initiale de inrautatire sau direct de vindecare.
            Acestea sunt explicate si confirmate in mod stiintific de modelul lui PRIGOGINE.
          Astfel intelegem in termeni clari rolul crizelor, deteriorarea vechiului sistem la un nivel de ordine mai scazut, ca si preconditie a saltului pe un nivel de ordine a sanatatii mai inalt.
Exact ca atunci cand trebuie mai intai sa ne dam jos hainele vechi pentru a le putea lua pe cele noi, trebuie sa inlaturam nivelul vechi de ordine, apoi sa intram pe un nou nivel. Nu exista o alta modalitate de solutionare in intregul univers fenomenal de forme si frecvente.
            Pe baza efectului de antena extrem de intens al cristalelor tahionizate (barele TLC) este posibil pentru prima data in istoria artelor vindecarii sa se produca direct si repede  BIFURCARI PROFUNDE.

Concluzie:
BIFURCAREA nu este cauzata direct de catre tahioni.
Ea este produsa prin activarea intensa  a campurilor energetice subtile de organizare (CESO sau SOEF)  care faciliteaza remarcabila rezonanta cu cele mai inalte nivele posibile de ordine.
Pentru a garanta ca acest proces functioneaza usor si repede pentru pacienti, cu minimizarea  crizelor de vindecare, tehnicile adecvate sunt prezentate in workshop-urile sau seminariile TACHYON PRACTITIONER TRAINING. Experienta practica in ceea ce priveste modalitatile de utilizare a acestora este data de absolvirea cu succes a training-ului de practicant.
     In timpul utilizarii barelor TLC practicantii pregatiti pot sa genereze si sa ghideze  BIFURCAREA necesara pentru saltul catre un nivel de ordine mai inalt, pana cand acest nivel de ordine mai inalt, cum ar fi eliminarea durerii, este realizat. Barele TLC sunt folosite cu deplina cunoastere a efectelor lor in aplicatii specifice.

vineri, 11 februarie 2011

Interviuri cu David Wagner la prima vizita in Romania

Pentru partea a doua a interviului: Part 2 David Wagner


Make 2011 a year for vertical growth and learn the arts of Tachyon therapies!

David Wagner is making a special tour to Belgium and Romania this year, students permitting, which creates a wonderful opportunity to meet and learn from the Master himself.
We invite you to learn more about these life enhancing seminars, by first becoming a registered user of our educational website at the University Of Integrated Science.

Registering for UISCA is FREE and comes with the benefit of sign-up bonuses and discounts for online courses.
After you have registered for UISCA, don’t miss out on your chance to unite with your true potential in 2011, by signing up for the workshops suited for your current stage of healing!
You may wonder why our courses have been taught throughout the world, especially in full-to-capacity workshops in India and Europe.
The reason is that Tachyon works! Tachyon changes lives!
Tachyon is the source of all frequencies and provides the greatest possible healing with no chance of over or under using the tools created to direct its force.

Your Tachyon Team

Tahionii energia vindecatoareUISCA

University of Integrated Science California
http://www.planet-tachyon.com/

Seminariile sustinute de David Wagner in Bucuresti in mai 2011


Detalii despre RV101 in Romania
Detalii despre THW301 in Romania


 Profesorul DAVID WAGNER, de la University of Integrated Science California, va sustine doua workshopuri in Bucuresti in perioada:
 20-29 Mai 2011 si anume:
 -  Perioada 20-23 Mai 2011, VERTICAL REALITY 101
 -  Perioada 25-29 Mai 2011, TACHYON HOLISTIC WELLNESS 301
CINE ESTE DAVID WAGNER?
DAVID WAGNER  este recunoscut si apreciat ca om de stiinta, inventator al procesului de Tahionizare, vindecator, scriitor, consilier spiritual pentru verticalizarea fiintei umane si pelerin pentru pace.
David Wagner s-a nascut in anul 1959, in Torrance, Germania. Stramosii lui Wagner au emigrat din Germania in Canada, apoi in Statele Unite. Bunicii lui au fost misionari crestini si au trait conform principiilor pe care le propovaduiau, fiind preoti in Mexic, vreme de peste 28 de ani. Viata lor a fost o expresie spirituala a dragostei, devotiunii si compasiunii lui Dumnezeu, si au profesat o viata eliberata de doctrine, concentrandu-se asupra cuvantului lui Dumnezeu. In copilarie, toate acestea au avut o influenta covarsitoare asupra lui David, care petrecea in fiecare an patru luni alaturi de ei, traind in devotiune fata de Dumnezeu. El a avut astfel prilejul sa-si analizeze si sa-si dezvolte propria comunicare cu Dumnezeu, iar ceea ce a invatat atunci a devenit piatra de temelie pentru viitoarele sale inventii si invataturi. Pe latura paterna,  stramosii lui Wagner au fost vindecatori si specialisti in cristale, vreme de trei generatii, o traditie pe care el o continua. La varsta de sapte ani, David a avut primul progres spiritual, dezvoltandu-si capacitatea de a-si auzi calauza interioara, de a auzi ce gandesc oamenii si de a vedea cum energia se misca in natura.

CE SUNT TAHIONII?
Tahionii sunt particule subatomice a căror viteză o depăşeste pe cea a luminii.   
Energia tahionică ne permite să ne acordam constant la forţa universală primordială a vietii, la perfecta inteligenţă a energiei libere a Universului (numită în fizică Energia Punctului Zero). Efectele energiei tahionice sunt nelimitate prin comparatie cu cele ale altor forme de energie; ea influenţează, ordonează şi armonizează toate câmpurile energetice subtile din fiinţa umană şi din Macrocosmos.
Produsele tahionizate reprezintă o cheie de a trece de la haos şi stres la un mod de viaţă mult mai relaxat, integrat în armonia divină. Ele creează o antenă permanentă, care conectează fiinţa la energia liberă din Univers şi îi dau acces la nivelele subtile ale continuumului energetic, furnizându-i din abundenţă energia necesară vindecării sau menţinerii nealterate a sănătăţii.
Dintre efectele materialelor si dispozitivelor tahionizate menţionăm următoarele:
au un rol major în detoxifierea fizică şi emoţională
reorganizează si restructurează celulele la nivel de ADN
● îndepărtează blocajele în circulaţia energiei prin corpurile subtile ale fiinţei, elimină stresul
ne protejează de efectele dăunătoare create de câmpurile electromagnetice perturbatoare
ne aliniază la fluxul vertical de energie care ne străbate,  permitandu-ne ridicarea nivelului de constiinţă şi facilitand practica spirituală.


Vertical Reality 101 

Realitatea Verticală

 

Start: 20 Mai 2011
       End:  23 Mai 2011
 

Privire generala/Scopurile cursului: 
Acest curs constituie un proces prin care pas cu pas are loc unirea ta cu cel care esti cu adevărat, Fiinţa de lumină.
Vertical Reality 101  este un curs intensiv de patru zile, in care veti avea oportunitatea de a invăţa cum să vă identificaţi ”alter-egoul” in acţiune  si să opriţi pălăvrăgeala negativă a minţii, care vă controlează viaţa. 
Veti invăta tehnici pentru  identificarea  si schimbarea vechilor  tipare de credinta, care va impiedica sa va manifestati dorinţele propriului suflet.
Veţi  experimenta puterea de a fi in ”Momentul Vertical” si veţi percepe acest moment ca unul al luminării.
Intalnirea cu acest set de informatii, care remodelează in mod permanent felul in care percepeţi lumea fizică, vă permite să vă conectati cu Sursa intr-un fel cu totul nou si puternic, activand sistemul vostru energetic vertical.
Printr-un proces numit  ”verticalizare” veti invăţa cum să vă aliniaţi cu natura si cum să accesaţi energiile fizice si non-fizice care exista peste tot. Va avea loc o schimbare energetica in fiinţa voastra care vă va permite să  exploraţi puterea de integrare a intregii voastre fiinţe cu Tot Ceea Ce Este.
Cunostinţele dobandite in cadrul acestui curs vor sustine orice cale spirituală aţi ales si vă vor asigura o mai bună legatură cu propria fiinţă si cu intreaga existenţă.
Pandantivul Vortex Tahionizat  pentru  Nivelul 1 este special creat pentru acest seminar, sustine schimbarea  energetică pe măsură ce continuati să vă vindecati rănile sau trăirile fragmentate din propriul trecut si să inaintati spre adevarata voastră stare de Fiintă de lumină.
Este necesar un Pandantiv Vortex
Pandantivul Vortex Nivel 1:
-      cristal de cuarţ cu montura de argint   220 USD;
-      cristal de cuarţ cu montura de aur      295 USD.
Taxa  de curs pentru patru zile este 400 Euro.
Taxa de sala si organizare 25 Euro/curs.


TACHYON HOLISTIC WELLNESS  301

 

Start:  25 Mai 2011
       End   29 Mai 2011
Privire generala/Scopurile Cursului: 
Ca  absolvent al Tachyon Holistic Wellness 301 veti invata  sa stăpaniti managementul durerii,  sa folositi barele TLC, sa utilizati instrumentele tahionizate specifice pentru organe si noile tehnici pentru eliberarea corpului de durere.
TACHYON HOLISTIC WELLNESS 301 este un curs intensiv de 5 zile, unde veti deprinde abilitatile de a demonstra efectele pe care materialele tahionizate le au asupra sistemelor biologice. Acest curs practic vă va da experienta si tehnicile necesare pentru a directiona intregul potenţial al energiei tahionice  in viaţa dumneavoastră
Veţi fi capabili sa folosiţi  imediat aceste abilitaţi, iar aceasta activitate  se imbină  perfect cu toate practicile  spirituale pe care le folosiţi  deja.
In mod specific, acest curs pregateste profesionisti in domeniul sănătăţii si pe acei care se ingrijesc de ei insisi pentru reducerea sau eliminarea durerilor,  prin eliberarea blocajelor din propriul Continuum Energetic. Veţi stăpani folosirea barelor TLC, veţi invaţa  despre ”Râul Vieţii” si veţi descoperi cum sa identificaţi ”punctul de bifurcaţie”, precum si  cheia energetica pentru  minunatul proces de ”intinerire”.
De asemenea, veti invaţa cum sa folosiţi si alte instrumente  tahionizate, in asa fel incat sa va simţiţi confortabil, atunci cand le recomandaţi.
In cadrul acestui curs, va veţi dezvolta abilitatea de a integra utilizarea ambelor tipuri de instrumente tahionizate, interne si externe, acestea grabind evolutia catre un nou nivel de sanatate si intinerire.

Barele TLC

Acestea sunt cu adevarat ”instrumentele practicantului” si unele dintre cele mai puternice instrumente tahionizate disponibile. Printr-o aplicare specifica a barelor TLC, veti transforma zonele cu deficit ale corpului intr-un sistem de energie vibrant si conectat. 
Atunci cand veti curaţa si reconecta fiinţa la Continuumul Energetic, rezultatul va fi unul previzibil. Veţi descoperi ca tahionul constituie veriga lipsa catre o vindecare proprie miraculoasa.
Poate va surprinde de ce acest curs a fost predat in toata lumea, mai ales in cadrul unor cursuri intensive din India si Europa.
Motivul este ca energia tahionica  chiar funcţioneaza!
Tahionul schimba vieti!        
Tahionul reprezinta sursa tuturor frecvenţelor si ofera cea mai puternica modalitate de  vindecare  fara ca instrumentele create pentru direcţionarea acestei forţe sa fie folosite in exces sau insuficient.
Taxa de curs pentru cinci zile este de 500 Euro.
Taxa de sala si organizare 25 Euro/curs.

Pentru mai multe amanunte accesati: http://www.uisca.org/

Pentru informaţii legate de cursuri, locaţie, inscriere vă rugăm să ne contactaţi la:

        Mail: tachyon49@yahoo.com      
        Tel: 0745 904 166                                    
        Persoana de contact:                                        
        Liviu Alexandriu